Scurt istoric

Istorie Mai 1, 2014

Satul Poiana, comuna Brăeşti este situat la 5 km sud-vest de reşedinţa comunei, un km nord-vest de satul Dolina, 4 km vest de satul Vâlcele. A fost întemeiat în a doua jumătate a secolului al XVIII- lea pe partea din moşia Brăeşti aflată în stăpânirea lui Miron Gorovei şi care a ajuns în stăpânirea lui Vasile Calmuschi, cel care a ctitorit biserica din satul Poiana în anul 1787.

În preajma anului 1890 satul este menţionat cu numele de Poeniţa sau Poiana, cu 63 de familii compuse din 304 suflete. În anul 1912 satul Poiana din comuna Brăeşti avea 84 de case locuite şi 5 nelocuite; 87 de familii cu 352 locuitori din care 162 bărbaţi şi 190 femei.

Nu sunt mărturii despre ce s-a întâmplat cu biserica ctitorită de Vasile Calmuschi în 1787. Menţiunile documentare din secolul al XIX-lea nu atestă existenţa acestei biserici. În lucrările de la sfârşitul secolului la XIX- lea şi în secolul XX satul Poiana este menţionat fără biserică.

În anul 2000 s-a înfiinţat parohia Poiana-Brăeşti, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. În acelaşi an, cu contribuţia credincioşilor, a început construcţia noii biserici, piatra de temelie fiind pusă de PS Calinic Botoşăneanul Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, în timpul păstoririi părintelui Valerică Butescu preot paroh la parohia Busuioceni. Din anul 2006 toată cheltuiala ridicării sfântului locaş a fost preluată de familia domnului Ciobanu Ioan din Bucureşti, fiu al satului Poiana. S-a reschimbat acoperişul, s-a construit clopotniţa, lumânărarul, magazia pentru lemne, s-a dotat biserica cu toate cele necesare slujirii. Între anii 2008-2010 a fost realizată pictura în tehnica tempera de către pictorul bisericesc Preuţescu Ovidiu din Bucureşti, tot prin contribuţia familiei Ciobanu Ioan, ajutat de părintele Istrate Cătălin preot paroh la parohia Busuioceni.

Slujba de sfinţire a noii biserici s-a oficiat în ziua de 11 iulie 2010 de către IPS Teofan Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.